Întrebări frecvente

1. Ce documente sunt necesare pentru intrarea adulților și a copiilor pe teritoriul Republicii Moldova?

a) pentru maturi – actul de identitate național (buletin/card de identitate), pașaport
ordinar;
b) pentru minori – certificatul de naștere/certificatul се atestă nașterea copilului
eliberat de instituția medicală, actul de identitate național (buletinul/card de identitate), pașaport ordinar. La trecerea frontierei de către copiii care nu dețin niciun act asupra lor, dar sunt însoțiți de către părinți li se permite traversarea frontierei, cu îndeplinirea formalităților de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

2. Poate fi traversată frontiera în lipsa cărții verzi și/ sau a vinietei?

Da, însă conducătorul auto are obligația procurării în termen de 24 de ore din momentul traversării frontierei de stat а asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule. Pe perioada stării de urgență s-a suspendat obligativitatea deținerii Vinietei.

3. Dacă este doar un părinte, este nevoie de procură pentru copii minori?

La trecerea frontierei de stat pe partea moldovenească nu se solicită procura (declarația de acord) pentru copii minori în cazul în care este însoțit doar de un părinte;

4. E nevoie de certificat de vaccinare sau de test?

Nu e nevoie prezentarea certificatului de vaccinare sau a testului.

5. Ce documente sunt necesare pentru a intra în Republica Moldova cu animale de companie?

Refugiații din Ucraina au dreptul să intre în Republica Moldova cu animalele de companie fără a prezenta certificatele sanitare veterinare sau pașapoartele acestora.

6. Este permisă traversarea frontierei de copiii neînsoțiți? Dar de cei însoțiți de adulți care nu sunt parte din familia lor?

Autoritățile de frontieră permit traversarea frontierei de copii neînsoțiți, precum și a copiilor însoțiți de adulți ce nu sunt membri de familie ai minorului.

7. Părinții au acte de identitate, copiii nu au niciun fel de acte. În ce condiții pot aceștia să traverseze frontiera împreună?

La trecerea frontierei de către copiii care nu dețin niciun act asupra lor, dar sunt însoțiți de către părinți li se permite traversarea frontierei, cu îndeplinirea formalităților de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

8. La intrarea în Republica Moldova, se aplică aceleași reguli cetățenilor ucraineni și cetățenilor altor state?

Atât pentru cetățenii ucraineni cât și pentru cetățenii străini, care vin din Ucraina, se aplică aceleași reguli de traversare a frontierei de stat. Cetățenii străini care vin din Ucraina sunt exceptați de la deținerea unei vize de intrare, care în condiții obișnuite ar avea nevoie de aceasta.

9. Care sunt condițiile de intrare în UE din Republica Moldova?

Intrarea în România este permisă cu prezentarea pașaportului biometric sau simplu. Dacă nu dețineți un pașaport valid, puteți intra în România, aplicând pentru azil.

Pentru mai multe întrebări și răspunsuri despre regulile de intrare și ședere în România, vă rugăm să vizitați: dopomoha.ro.

Pentru detalii exacte, inclusiv pentru alte state UE, se recomandă contactarea directă a misiunii diplomatice pentru care este exprimată intenția de călătorie. Alternativ, se recomandă contactarea Ambasada Ucrainei din Republica Moldova, sau la o misiune diplomatică a Ucrainei acreditată pentru statul de destinație.

10. Pot să obțin în țara unde mă aflu, documente de călătorie (de exemplu, la Ambasada/ consulatul Ucrainei) ?

Unele acte de călătorie pot fi obținute la Ambasada/Consulatul Ucrainei. Pentru detalii se recomandă contactarea directă a misiunii diplomatice sau oficiului consular al Ucrainei.

Pentru întrebări ce țin de domeniul consular, Vă rugăm să contactați Centrul de Apel al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene care poate fi apelat la numerele de telefon – 0 80 090 990 – gratuit de la telefonul fix din orice localitate a Republicii Moldova sau numerele 022 23 20 02, 022 201 047, +373 78 22 00 41.

11. Pot primi ajutor medical dacă nu am asigurare medicală?

Ajutorul medical poate fi obținut fără deținerea unei asigurări medicale.

12. Dacă nu vorbesc limba țării unde mă aflu, voi fi asigurat cu traducător?

Cetățenii străini sunt asigurați cu traducător în cazul unor proceduri judiciare sau în orice etapă a procedurii de azil.

13. Cum pot cetățenii străini să lucreze legal în țară?

Cetățenii Ucrainei vor avea dreptul de a munci pe teritoriul RM fără obținerea dreptului de ședere provizorie în scop de muncă, doar în baza contractului individual de muncă cu durată determinată, iar restul cetățenilor străini, doar în procedură de obținere a dreptului de ședere în acest sens, prin procedura stabilită de Legea privind regimul străinilor (200/2010), sau în calitate de solicitant de azil.

14. Trebuie să obțin statut de refugiat pentru a putea rămâne în țară? Ce drepturi aș avea deținând acest statut?

În mod obișnuit, străinii se pot afla în Republica Moldova pentru o perioada care nu depășește perioada de 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile.

Statul de refugiat este solicitat, atunci când aflarea persoanei în statul de origine prezintă pericol pentru viața acestuia. Drepturile solicitantului de azil sunt descrise în Legea 270/2008 privind azilul în Republica Moldova. Detaliile despre aceste drepturi pot fi obținute la linia verde instituită de Biroul Migrație și Azil – 0 8000 15 27.

15. Cât timp pot sta în țară fără să obțin azil?

Cetățenii străini pot rămâne legal în țară până la 90 zile pe parcursul a 180 zile.

16. Unde pot obține mai multe informații privind procedura de azil sau obținerea statutului de refugiat?

Pentru informații complete referitoare la procedura de azil sau obținerea statului de refugiat, Vă rugăm să contactați linia verde a Biroului Migrație și Azil – 0 8000 12 57. Apelul este gratuit și funcționează 24/24.

17. Unde pot obține informații cu privire la intrarea/ieșirea din țară?

Pentru a primi informații cu privire la intrarea/ieșirea din țară, Vă rugăm să contactați linia verde a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră – 0 22 259 717.

18. La ce costuri pot să mă aștept în tot acest proces (migrație, costuri juridice, etc)?

Procedura de acordare a statutului de refugiat este gratuită. Pentru mai multe detalii se recomandă contactarea linia verde instituită de Biroul Migrație și Azil – 0 8000 15 27.