Chișinăul, parte a unui studiu internațional privind accesul refugiaților la servicii esențiale

Primăria Municipiului Chișinău a participat la un atelier de lucru organizat în cadrul proiectului internațional de cercetare „Camps and Camp-Like Settings in Urban Environments: Bridging Humanitarian and Development Activities” (SNIS), dedicat analizei modului în care centrele de recepție pentru refugiați funcționează în mediul urban.

Evenimentul a avut drept scop evaluarea rolului centrelor de plasament și al altor structuri de tip tabără ca puncte de acces la servicii esențiale, precum asistența socială, serviciile medicale, educația, sprijinul psihosocial și informarea. În acest context, cercetarea urmărește impactul acestor structuri asupra incluziunii sociale, protecției sociale și securității persoanelor strămutate forțat.

Obiectivul principal al proiectului constă în identificarea barierelor sociale și instituționale care pot limita accesul refugiaților la servicii de bază, precum și în formularea unor soluții aplicabile. Acestea vizează corelarea intervențiilor umanitare imediate cu mecanismele de protecție socială și incluziune pe termen mediu și lung, contribuind astfel la dezvoltarea unor politici publice mai eficiente.

Cercetarea are un caracter comparativ și este realizată cu participarea experților și cercetătorilor din Republica Moldova, Iordania și Elveția. La atelier au luat parte refugiați cazați în trei centre de plasament, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale care implementează programe de suport pentru refugiați, precum și reprezentanți ai direcțiilor de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Chișinău.

Participanții au fost implicați activ într-un exercițiu de cercetare coordonat de specialiști cu formare internațională, care a facilitat dialogul și schimbul de bune practici între actorii instituționali și beneficiarii direcți ai serviciilor.