Biblioteca „Lesia Ukrainka” din Chișinău și-a redeschis ușile într-un spațiu modernizat

Biblioteca „Lesia Ukrainka”, filială a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, și-a redeschis ușile după un proces de modernizare, oferind comunității ucrainene din capitală un spațiu renovat, primitor și adaptat nevoilor cititorilor. Proiectul a fost realizat cu sprijinul People in Need Moldova și al Ambasadei Ucrainei în Republica Moldova.
Biblioteca „Lesia Ukrainka” din sectorul Buiucani și-a început un nou capitol de activitate, odată cu redeschiderea într-un spațiu modernizat. Evenimentul marchează o etapă importantă pentru această instituție culturală, care are un rol esențial în păstrarea și promovarea limbii, literaturii și culturii ucrainene în municipiul Chișinău.
Biblioteca face parte din cele șase filiale ale Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” dedicate comunităților etnice din capitală. Prin colecțiile de carte, activitățile culturale, programele de lectură și întâlnirile comunitare organizate, aceasta reprezintă un punct de referință pentru comunitatea ucraineană, oferind un spațiu de apartenență, exprimare și păstrare a identității culturale.
În ultimii ani, în special în contextul războiului din Ucraina, rolul bibliotecii a devenit și mai important. Instituția s-a transformat într-un spațiu de sprijin, integrare și reconectare culturală pentru persoanele refugiate din Ucraina, inclusiv pentru copii și familii care au nevoie de un mediu sigur și familiar.
Modernizarea a fost realizată cu sprijinul People in Need Moldova și al Ambasadei Ucrainei în Republica Moldova. Lucrările au inclus renovarea spațiului, înlocuirea ferestrelor, dotarea cu mobilier nou și amenajarea sălii principale cu elemente decorative inspirate din tradiția ucraineană. Totodată, Ambasada Ucrainei a oferit o donație de carte, contribuind la îmbogățirea colecției bibliotecii.
La evenimentul de redeschidere au participat ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Paun Rohovei, directorul de țară al People in Need Moldova, Rafał Chibowski, ministrul Culturii, Dan Suruceanu, precum și reprezentanți ai comunității ucrainene și ai instituțiilor implicate în realizarea proiectului.
Redeschiderea Bibliotecii „Lesia Ukrainka” reconfirmă rolul bibliotecilor în consolidarea dialogului intercultural și a coeziunii comunitare. Dincolo de funcția sa de instituție de lectură și informare, biblioteca își propune să rămână un loc viu, deschis tuturor, în care diversitatea culturală este respectată, iar comunitățile au posibilitatea de a se întâlni și de a-și împărtăși valorile și tradițiile.
