Liceul „Taras Șevcenko” din Chișinău a primit 900 de manuale în limba ucraineană

Astăzi, viceprimarul Municipiului Chișinău, Angela Cutasevici, a participat la evenimentul festiv de predare a unei donații de manuale ucrainene pentru elevii care învață în gimnaziul „Taras Șevcenko” din Chișinău.

Donația a fost oferită cu sprijinul Congresului Național al Ucrainenilor din Moldova (NCUM), în parteneriat cu co-președintele grupului interparlamentar de prietenie „Ucraina – Moldova”, Mihailo Raduțki, și Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.

Manualele vor fi primite de elevii claselor 1, 4 și 5, care vor învăța conform noului program. Materiile principale vor fi predate în limba ucraineană, cu introducerea suplimentară a studierii limbii române la discipline precum muzică, desen și educație fizică. De la 1 septembrie curent, gimnaziul „Taras Șevcenko” urmează să găzduiască un număr mai mare de copii refugiați din Ucraina, instituția fiind selectată drept școală cu predare în limba română și ucraineană.

Cu această ocazie, viceprimarul Municipiului Chișinău, Angela Cutasevici, a mulțumit tuturor partenerilor care au contribuit ca manualele să ajungă pe băncile elevilor.

„Aceste cărți reprezintă mult mai mult decât simple obiecte de studiu, ele sunt simboluri ale speranței, ale viitorului și ale legăturilor strânse cu identitatea ucraineană. Totodată, prin acest parteneriat cu reprezentanții Radei din Ucraina, subliniem importanța colaborării internaționale în sprijinul comunităților afectate de circumstanțe dificile”, a punctat Angela Cutasevici.

Situația actuală a elevilor:

– În prezent, în gimnaziu învață 167 elevi, dintre care 67 sunt elevi refugiați.

– Până acum, gimnaziul a recepționat 43 de cereri pentru înscrierea copiilor în clasa 1, dintre care 40 solicitări vin din partea părinților ucraineni.

– Capacitatea totală a instituției este de 1160 locuri.

– Din luna august, începe a 3-a etapă de înmatriculare, care oferă posibilitatea copiilor ucraineni să fie înscriși la studii, dacă părintele/tutorele o să se adreseze cu o cerere către administrația instituției.

Astfel, din septembrie, numărul acestora va crește, având şi posibilitatea de a învăța și în limba ucraineană.  

Statistici:

– Conform datelor statistice din 15 iulie 2024, oferite de Inspectoratul General pentru Migrație, în capitală se află 29.768 de beneficiari ai protecției temporare, dintre care 7.428 sunt copii.

– În instituțiile educaționale din Chișinău sunt încadrați 346 de copii refugiați în grădinițe și 840 de copii înscriși în școlile și liceele municipale.

Părinții din comunitatea ucraineană sunt încurajați să își înscrie copiii în instituțiile de învățământ din Chișinău în vederea integrării sociale a acestora, dar și pentru a le oferi un spațiu sigur copiilor din Ucraina.

Viceprimarul Angela Cutasevici a reiterat că Primăria Municipiului Chișinău este deschisă la discuții cu parteneri internaționali pentru obținerea suportului pentru renovarea și dotarea spațiilor educaționale.