460 de familii vulnerabile vor beneficia de vouchere pentru alimente și igienă!

460 de familii vulnerabile vor beneficia de vouchere pentru alimente și igienă!

Subiectul a fost discutat în cadrul  întrevederii reprezentantului Centrului de Caritate pentru Refugiați, Sergiu Moscalenco, cu echipa Primăriei Municipiului Chișinău, în frunte cu viceprimarul Angela Cutasevici.

În cadrul evenimentului au fost abordate aspectele organizatorice cu privire la implementarea programului de asistență sub formă de vouchere pentru procurarea produselor alimentare și obiectelor de igienă, de care urmează să beneficieze 460 de familii social-vulnerabile din municipiul Chișinău și suburbii.

🤝Programul este realizat în cadrul proiectului Help – Hilfe zur Selbsthilfe, finanțat de Aktion Deutschland Hilft (Germania).