Donație generoasă de cărți pentru copiii refugiați din Ucraina din partea Agenției ONU pentru Refugiați (UNHCR)

Primăria Municipiului Chișinău își continuă angajamentul de a sprijini familiile și copiii refugiați prin programe educaționale dedicate.

Rețeaua de Biblioteci Municipale „B.P. Hasdeu” este un spațiu primitor, ideal pentru învățare, socializare și crearea de noi prietenii.

În cadrul colaborării continue cu Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR), au fost donate 600 de cărți pentru copii și adolescenți, dintre care 400 în limba ucraineană. Acestea includ titluri din literatura universală și de la autori ucraineni, contribuind astfel la integrarea și bunăstarea tinerilor refugiați.

„Conjugându-ne eforturile, putem răspunde nevoilor refugiaților ucraineni. De la începutul războiului, 2.302 utilizatori refugiați au fost înregistrați în bibliotecile municipale, realizând peste 130.000 de vizite. Această donație de carte va satisface nevoia de literatură a copiilor de toate vârstele”, a spus viceprimarul Municipiului Chișinău, Angela Cutasevici.

Cu sprijinul bibliotecarilor, în rețeaua de biblioteci au fost organizate 1.740 de evenimente dedicate copiilor refugiați, incluzând ateliere de creație, programe de învățare a limbii române și activități de suport psiho-emoțional. Suntem alături de copiii ucraineni, oferindu-le oportunități de învățare și dezvoltare într-un mediu sigur și prietenos!