În 2025, 515 copii refugiați au beneficiat de cursuri suplimentare de limba română în instituțiile de învățământ din Chișinău

Pe parcursul anului 2025, un număr de 515 copii refugiați au beneficiat de ore suplimentare de studiere a limbii române în cadrul a cinci instituții de învățământ din municipiul Chișinău, prin intermediul unui proiect educațional dedicat copiilor strămutați din Ucraina, implementat de Centrul de Caritate pentru Refugiați, cu sprijinul Primăriei Municipiului Chișinău.
Rezultatele acestui program au fost prezentate în cadrul unui eveniment de coordonare a proiectului, la care au participat și reprezentanții Primăriei Chișinău. Întâlnirea a reunit directorii instituțiilor de învățământ și cadrele didactice implicate direct în desfășurarea cursurilor de limba română.
Cursurile au fost organizate în cinci instituții de învățământ din capitală: Liceul Teoretic cu Profil Sportiv „Gloria”, Liceul Teoretic „N. Gogol”, Liceul Teoretic „A. Cehov”, Liceul Teoretic „M. Lomonosov” și Gimnaziul „Taras Șevcenko”.
În cadrul întâlnirii au fost prezentate succesele înregistrate pe parcursul celor doi ani de implementare a proiectului, fiind aduse aprecieri cadrelor didactice pentru profesionalismul și implicarea manifestate în procesul de instruire.
Totodată, participanții au stabilit obiectivele pentru asigurarea continuității programului, punând accent pe menținerea calității actului educațional și pe adaptarea metodelor de predare la nevoile copiilor strămutați.
Orele de limba română sunt organizate de două ori pe săptămână, cu o durată de 90 de minute fiecare. Spațiile de învățare au fost dotate cu echipamente, tehnică și mobilier adecvat, pentru a asigura condiții optime de studiu și un proces educațional eficient. Programul contribuie semnificativ la integrarea lingvistică și socială a copiilor refugiați, facilitând adaptarea acestora la sistemul educațional din municipiul Chișinău.
