Mamele și copiii din Moldova și Ucraina, în situații de risc și dificultate, au acces la un nou serviciu social – Centrul maternal de plasament din Chișinău

Mamele și copiii din Moldova, inclusiv familiile refugiate din Ucraina, care se află în situații de risc de violență și exploatare, precum și în situații diverse de dificultate, au acces la un nou spațiu sigur unde pot beneficia de servicii de protecție, consiliere, asistență medicală și incluziune socială. Mai exact, astăzi, au fost deschise ușile unui centru maternal în Chișinău, proiect dezvoltat de Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) în parteneriat cu Primăria Municipiului Chișinău și cu suportul generos al Guvernului Franței.

În premieră, de serviciile specializate vor beneficia și mamele cu trei și mai mulți copii, cu vârsta cuprinsă între 7 și 18 ani. Capacitatea centrului este de a acomoda șapte mame și 13 copii în același timp pentru o perioadă de șase luni, cu posibilitatea de extindere.

„Când vorbim despre siguranța și bunăstarea copiilor, aceasta trebuie să fie întotdeauna o prioritate absolută. Cu această convingere, Primăria municipiului Chișinău, în parteneriat cu UNICEF Moldova, a demarat acest proiect deosebit, serviciu social – Centrul maternal de plasament pentru cuplul mamă-copil cu vârsta mai mare de șase ani. Centru va funcționa în subordinea Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copilului pentru a oferi un mediu sigur și susținător pentru mame și copii”, spune primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban.

Echipa centrului maternal este formată din psihologi, asistenți sociali pedagogi sociali și alt personal de suport, care vor lucra împreună pentru a se asigura că mamele și copiii în situații vulnerabile primesc sprijinul de care au nevoie pentru a se recupera și reveni la un mod de viață sănătos.

„Acest serviciu este unic, deoarece nu există limitări de vârstă sau a numărului de copii, care pot fi plasați împreună cu mama lor. UNICEF recunoaște că lupta împotriva violenței în bază de gen necesită o strategie cuprinzătoare care să acorde prioritate accesului la servicii, încurajând, în același timp, un mediu de protecție pentru femei și copii. Apreciem parteneriatul cu Primăria Chișinău și cu Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului, fiind convinși că activitatea pe care o desfășurăm împreună are un impact major asupra bunăstării și protecției copiilor, adolescenților și femeilor din Moldova”, menționează Reprezentanta UNICEF în Republica Moldova, Maha Damaj.

„Este o prioritate comună pentru Franța și partenerii săi să asigure accesul la servicii calitative de protecție și la alte servicii esențiale pentru copii și femei, ceea ce reprezintă o provocare crucială la nivel mondial. În acest context, aș dori să felicit proiectele comune ale UNICEF și Primăria Chișinău, implementate cu sprijinul Franței. Aceasta a dus la înființarea a patru locuințe sociale asistate pentru copii și tineri în situații de risc, dezvoltarea unui program de asistență parentală profesionistă și deschiderea a zece centre de zi pentru copii și familii. Acestea sunt realizări majore și concrete”, spune Ambasadorul Republicii Franceze în Republica Moldova, Graham Paul.

Înființarea centrul maternal de plasament din Chișinău se numără printre obiectivele incluse în cadrul Memorandumului de înțelegere încheiat între UNICEF și Primăria Municipiului Chișinău, care prevede îmbunătățirea serviciilor de protecție a copiilor și tinerilor din Chișinău, inclusiv refugiații din Ucraina. Până în prezent, în urma semnării Memorandumului de Înțelegere și cu suportul Guvernului Franței, UNICEF și Primăria Chișinău au înființat patru locuințe sociale asistate pentru copiii și tinerii în situații de risc, au dezvoltat programul de asistență parentală profesionistă și au deschis zece centre de zi pentru copii și familii.