Primăria Chișinău sprijină integrarea economică și socială a femeilor refugiate din Ucraina

Comunitatea femeilor refugiate din Ucraina a beneficiat de un proiect menit să faciliteze procesul de integrare economică și socială în țara gazdă. Evenimentul de lansare a proiectului „Women with Vision”, a avut loc vineri, 21 iulie și a adunat cca 160 de femei/fete care au dorința de a lansa o afacere în Republica Moldova.

Scopul evenimentului a fost de a prezenta obiectivele proiectului și de a discuta oportunitățile existente cât și bunele practici deja înregistrate. În cadrul panelului de discuții, viceprimarul Angela Cutasevici a vorbit despre experiența mare în gestionarea crizei refugiaților la nivel Municipal, dar și despre oportunitățile economice, sociale, dar și culturale menite să ajute pe termen lung femeile refugiate.

Prin intermediul activităților proiectului, au fost îmbunătățite cunoștințele antreprenoriale a minimum 200 de femei refugiate, urmând ca cele mai bune 20 idei de afaceri să fie finanțate a câte 5,000 USD, adițional oferindu-le mentorat și consultanță gratuită.

Organizatorii evenimentului sunt Asociația Obștească „The Moldova Project” în consorțiu cu Asociația pentru Voluntariat Internațional Moldova (AVI-Moldova) și Asociația Obștească „Camera Tinerilor Antreprenori – JCI Ungheni. Proiectul a fost realizat cu sprijinul „UN Women Moldova” și finanțat de „Fondul Femeilor pentru pace și asistență umanitară”.