Sute de copii refugiați ucraineni beneficiză de odihnă în cadrul taberelor de vară gestionate de Primăria Municipiului Chișinău

Acest proiect deosebit are drept scop facilitarea incluziunii sociale și culturale a copiilor ucraineni în comunitatea noastră, oferindu-le oportunitatea de a participa la activități recreative și educative într-un mediu sigur și prietenos.

Conform evidențelor, la data de 16 iulie, se atestă prezența a 206 copii refugiați în cadrul programelor municipale:

  • Taberele vocaționale în cadrul centrelor extrașcolare – 79 copii
  • Proiectul ecologic cognitiv-distractiv GREEN GATE 2024 în baza COTN – 70 copii
  • Tabere tematice în cadrul Centrelor comunitare pentru copii și tineri cu genericul „Drepturile copilului în acțiune!”- 57 copii

Totodată, de la începutul sezonului estival 2024, în taberele municipale s-au odihnit în total 316 de copii refugiați.

În contextul provocărilor cu care se confruntă refugiații ucraineni, Primăria Municipiului Chișinău își reafirmă angajamentul de a sprijini integrarea acestora și de a contribui la bunăstarea lor. Programul taberelor de vară oferă o gamă variată de activități sportive, artistice și educaționale, menite să încurajeze dezvoltarea personală și socială a copiilor.

Activitățile desfășurate în cadrul taberelor sunt gândite pentru a promova valori precum cooperarea, respectul reciproc și diversitatea culturală. Prin participarea la aceste activități, copiii refugiați vor avea ocazia să învețe limba română și să se familiarizeze cu tradițiile și obiceiurile locale, în același timp împărtășindu-și propria cultură cu noii prieteni.

Primăria Municipiului Chișinău colaborează îndeaproape cu organizații non-guvernamentale și instituții internaționale pentru a asigura implementarea eficientă a acestui program și pentru a răspunde nevoilor specifice ale copiilor refugiați și familiilor acestora. Prin acest demers, Primăria Municipiului Chișinău își manifestă solidaritatea și sprijinul față de poporul ucrainean, reiterându-și angajamentul de a contribui activ la construirea unei comunități incluzive și unite.